Binecuvantarea preotului

Acum doua saptamani cred - m-am intalnit iarashi cu nebunul de J.D. sa aflu ce a mai facut. Shtiu ca nu am mai avut timp pentru prieteni, dar chiar am fost foarte ocupat. Ne intalnim la Universitate shi urcam sus in Laptarie sa discutam la o sticla cu Sprite. Nu mai beau, pentru ca nu-mi face bine la stomac.
Asha incepe J.D. sa-mi spuna iarashi o poveste de-a lui, pe care eram destul de interesat s-o ascult.
„Se facea ca ieshisem intr-o seara de la munca...“ incepe J.D. „si cum sunt eu mai nebun de obicei, shtii ca ma grabesc, fac maraton shi slalom printre oameni cand ies din metrou! Cobor la Unirii, venind dinspre Eroilor. Ajung la scarile rulante, shi acolo, nush cum de m-am uitat in partea stanga a mea, chiar inainte sa pun piciorul pe prima treapta. Era un domn mai invarsta, imbracat tot in negru. Il intreb daca sa-l ajut, shi imi spune ca da. Ii dau bratzul shi coboram amandoi scara rulanta...
Imi multumeshte shi am crezut ca scap, deoarece sunt un tip cu pacate multe, shi cred ca am frica de Dumnezeu. Cand colo, ce sa vad? Batranul preot se tinea dupa mine. Asha ca l-am intrebat de cand e in slujba Domnului. Mi-a zis ca are 84 de ani, shi se tinea destul de bine pentru varsta lui. Era in slujba Domnului de peste 60 de ani. Trebuia sa ajunga la nush ce spital, iar cum nu shtiam, am sunat pe cineva cere shtia. L-am indrumat cum am putut. Ne suim in metrou la Unirii in ultimul vagon. Parintele ia un loc, iar eu langa el. In stanga-l aveam pe Parinte, iar in dreapta aveam un betiv. POate fac o basfemie, dar m-am simtit ca Iisus intre cei doi hoti rastigniti. Parintele ar fi fost cel care s-a cait, iar betivul ar fi fost celalalt. Toti se uitau cam urat la mine, dar nush de ce. Poate pt ca vorbeam cu un parinte... sau nush din ce motive. Probabil pt felul in care eram imbracat? Tzinuta mea ca-n fiecare zi: pantaloni largi, hanorac cu gluga neaparat, mp3-playerul shi cashtile mele imense la vedere... sau de ce oare?
Parintele coboara la P-ta Victoriei. Imi dau shapca jos din cap, ii pup mana shi-i spun un „Sarut mana, Parinte!“. Parintele ma binecuvanteaza si-shi vede mai departe de drum. Ma ridic shi plec din acel vagon, deoarece totzi se uitau la mn k la mashini straine.
Inainte sa ajung aksa, ma gandesc sa dau biencuvantarea mea tatalui shi mamei mele. Din pacate nu am reushit decat sa-i dau binecuvantarea tatalui meu. Atunci cand am ajuns acasa, am dat noroc cu el. Mama facea baie, iar cand a ieshit am uitat s-o pup, ca sa-i dau shi ei binecuvantarea mea.
Probabil d-aia ne tot certam in ultima vreama.
Nu asta m-a marcat, ci faptul ca pe parinte il chema exact ca pe mine, shi mi-am adus aminte ca in clasa a XII-a am vrut sa ma alatur shi eu Domnului, dar am apucat-o pe cai greshite. Nu ar fi tarziu cred sa ma intorc la El, dar mi-ar fi prea rushine cu ceea ce am faqt pana acum.“